Barbati care urasc femeile-cartea si filmul

« I’ve had many enemies over the years. If there’s one thing I’ve learned, it’s never engage in a fight you’re sure to lose. On the other hand, never let anyone who has insulted you get away with it. Bide your time and strike back when you’re in a position on strength-even if you no longer need to strike back.«

Asa cum am planuit mai devreme, saptamana asta am citit Barbati care urasc femeile (in engleza, unde a fost publicata sub denumirea The Girl with the Dragon Tattoo). Am incercat si filmul dar am renuntat rapid pentru ca nu-mi place sa-mi pierd timpul.

Nu citisem nimic despre seria Millennium inainte sa ma apuc de carte asa ca habar n-aveam in ce ma bagam. I just looove surprises. Si s-a dovedit a fi una cat de poate de placuta, cartea ajungand s-o devor in cateva zile. Stieg Larsson scrie foarte natural si fluid, nu mi-a venit sa cred cand am vazut ca a scris toata trilogia seara, dupa ce venea de la serviciu. De luat ca exemplu. Apoi majoritatea cartilor de gen “caramida” imi dau sentimentul asta de cozyness cand ma apuc de ele. It’s like an old friend waiting for you to spend time with it. Si asta nu a fost o exceptie.

N-am citit un roman politist (si aici ma refer la modern day crime) de foarte mult timp si cred ca schimbarea mi-a prins bine. Pe scurt, Mikael Blomkvist este un jurnalist celebru, recent condamnat pentru defaimare dupa ce a publicat un articol despre afacerile unui industrias suedez fara sa aiba, zic ei, probe. Pentru a evita falimentul revistei pe care o conduce (Millennium) accepta o slujba mai putin obisnuita. Este contactat de avocatul lui Henrik Vanger, capul uneia dintre cele mai cunoscute familii din industria suedeza pentru a face 2 lucruri :

1) Pretextul : sa scrie o cronica a familiei Vanger, de la origini pana in prezent

2) Sa afle care dintre membrii familiei a ucis-o pe stra-nepoata lui, Harriet, in urma cu peste 40 de ani.

Termenul pe care il are la dispozitie este de un an si, pe langa recompensa baneasca, i se promit si informatii compromitatoare despre cel din cauza caruia trebuie sa intre la inchisoare.

In paralel, facem cunostinta cu Lisbeth Salander, o tanara antisociala, la granita dintre goth si punk rock angajata de ceva timp la Milton Securities, o firma care ofera servicii de protectie si paza precum si de investigatii. In ciuda problemelor emotionale, absolut firesti avand in vedere prin ce a trecut, Lisbeth este un geniu al informaticii si calculatoarelor si reuseste sa gaseaca cele mai compromitatoare informatii in cazurile care ii sunt date.

Acestea sunt personajele principale ale cartii si ce urmeaza sunt sute de pagini in care incearca sa afle « who did it ? » intr-un mod care iti insufla o stare de nerabdare si anticipatie pentru a vedea ce se intampla in continuare si care e concluzia.

Ziceam ca nu mi-am pierdut timpul cu filmul si o sa explic si de ce. Este o productie de 2 ore si un pic, in suedeza (quite ok, nu-i asta problema) care este o adaptare a cartii nu o ecranizare a ei. Ce inseamna asta :

• actorii sunt prost alesi-Mikael, care e descris ca atragator si cu succes la femei e urat si are fata plina cu urme de la varsat de vant, Erica e batrana iar Lisbeth mult prea emo comparativ cu imaginea din carte.
• Harriet e bruneta in carte si blonda in film
• Anita, care joaca un rol destul de important in carte, e expediata rapid in film, scuza fiind ca a murit de cancer.
• Florile presate pe care le primeste Henrik si care in care sunt tinute in biroul sau, in film sunt mutate in podul casei. Care dintr-o resedinta modesta de tara s-a transformat in palat cu parter si 2 etaje.
• In carte e nevoie de o investigatie serioasa pentru a afla cine a deschis fereastra in camera lui Harriet, in film afli dupa 15 minute. And many more.

In caz ca sunteti totusi interesati, iata trailerul:

Astea fiind spuse, cu siguranta o sa citesc si a 2-a carte din serie. Sunt curioasa ce se intampla in continuare. Mai ales dupa sfarsitul care m-a facut sa vreau sa-l iau la palme pe Mikael.

The Dark Tower

Asta e seria de carti pe care o citesc de vreo 2-3 luni incoace. Am vazut-o mentionata si laudata pe diverse bloguri,  plus ca nu citisem foarte multe carti scrise de Stephen King pana acum si am zis de ce nu.

Wow, just wow. Genul este fantasy/SF/western (mai putin horror) si seria este considerata de autor magnum opus-ul lui. Sunt 7 carti scrise pana acum (vad ca Stephen King a anuntat-o pe a 8-a) si, pe scurt, e despre calatoria lui Roland-the last gunslinger dintr-o lume fantastica care, in anumite locuri, se suprapune cu a noastra, pentru a gasi The Dark Tower. Tin sa spun ca sunt la inceputul celei de-a 4 carti din serie si inca nu stiu exact ce e The Dark Tower sau de ce vrea Roland sa-l gaseasca. Dar parca nici nu conteaza. Stephen King are un stil incredibil de a scrie, face fascinante si cele mai mici detalii, iti raman in minte personaje secundare care apar doar in cateva pagini (de exemplu batranii din River Crossing)  si, pe scurt, ajungi sa:

a) savurezi fiecare descriere detaliata si

b) sa nu mai ai rabdare sa vezi ce se intampla in continuare.

Mi s-a parut geniala The Drawing of the Three (a 2-a carte din serie), in care Roland isi alegea insotitorii deschizand usi care apareau in calea lui. Astfel intra in mintea viitorilor sai companioni,  care traiau in New York in diverse perioade (anii ’60, anii’ 80, etc). Alegerile sunt socante la inceput (un dependent de droguri sau o negresa cu picioarele taiate) dar  se dovedesc a fi cele corecte, impreuna formand ka-tet.

Cautand informatii despre serie am vazut ca s-a anuntat si o trilogie plus o serie TV care sa umple spatiul dintre filme. Stiu ca trilogiile sunt la moda si au devenit doar un mod de a mai stoarce bani dar daca nimeresc actorii/regizorul potrivit pentru asta cred ca va fi aur pur. Sa nu uitam ca o alta ecranizare a unei carti de Stephen King e de cativa ani buni pe primul loc in topul IMDB. Ma refer aici la The Shawshank Redemption.

Daca ati citit una din carti sau toata seria sunt curioasa cum vi s-a parut. :D

Eleganta ariciului

Sau “L’Élégance du hérisson”. Singura carte citita in ultimii 2 ani pe care o calific drept absolut incantatoare. Iata de ce:

“Doamna Michel are eleganta ariciului: pe dinafara e plina de tepi, o adevarata fortareata, dar am senzatia ca pe dinauntru este la fel de rafinata ca si aricii, care sunt niste fapturi in mod inselator indolente, cumplit de singuratice si teribil de elegante.”

I can relate to that. Nu e hollywoodiana, decat in conceptia ca “France is the new Hollywood”. Insa te prinde, te inmoaie, te face sa te gandesti un pic si, mai ales, fara a stii sti exact cum, te face sa te simti bine cu tine insuti. Cred ca la asta facea referire micul fragment de recenzie de pe coperta din spate care spune ca un cabinet de psihoterapie din Paris recomandata citirea cartii in loc de Prozac. Si pe care cred ca multa lume nu l-a inteles. De citit si pastrat pentru heart warming moments.

PS: Madame Michel si eu impartim o obsesie pentru gramatica. Urmatoarea persoana care scrie “sa vi” va face cunostiinta cunostinta cu my dark side.

Even more books

Trebuia sa fie un post despre carti. Insa nici una dintre cartile de mai jos nu m-au facut sa ating chestia aia pe care o numesc orgasm intelectual. Asa ca a devenit o scuza pentru a prezenta un citat.  Neil Gaiman in The Sandman. Asta da, asta m-a atins.

Have you ever been in love? Horrible isn’t it? It makes you so vulnerable. It opens your chest and it opens up your heart and it means someone can get inside you and mess you up. You build up all these defenses. You build up a whole armor, for years, so nothing can hurt you, then one stupid person, no different from any other stupid person, wanders into your stupid life… You give them a piece of you. They didn’t ask for it. They did something dumb one day, like kiss you or smile at you, and then your life isn’t your own anymore. Love takes hostages. It gets inside you. It eats you out and leaves you crying in the darkness, so simple a phrase like ‘maybe we should be just friends’ or ‘how very perceptive’ turns into a glass splinter working its way into your heart. It hurts. Not just in the imagination. Not just in the mind. It’s a soul-hurt, a body-hurt, a real gets-inside-you-and-rips-you-apart pain. Nothing should be able to do that. Especially not love. I hate love.

Without further ado, these make for a more knowlegeable but very confused Daianara.

Melancolica moarte a baiatului stridie

Probabil cea mai draguta carte pe care am citit-o in ultima vreme. O colectie de povestioare/poezii scrise de Tim Burton (you may know him for Edward Scissor hands, one of the Batman movies, Sweeney Todd and an unhealthy obsession for Johnny Depp).

O carte micuta, subtire, overpriced, o citesti in mai putin de o ora fara nici un fel de probleme.  Si, dupa cum spune si titlul, melancolica.  Am stat, m-am gandit si m-am hotarat ca, desi se gaseste in intregime pe net, prefer sa o am, sa o rasfoiesc si sa-mi pot pune in practica ultima manie (lasat note de mana printre paginile cartilor pe care le citesc).

Pentru cei interesati, cartea intreaga se gaseste aici.

Mi-a placut in special Anchor Baby.

There was a beautiful girl
who came from the sea.
And there was just one place
that she wanted to be.

With a man named Walker
who played in a band.
She would leave the ocean
and come onto the land.

He was the one that she wanted the most.
And she tried everything
to capture this ghost.

But throughout all their lives
they never connected.
She wandered the earth
alone and rejected

She tried looking happy
she tried looking tragic,
she tried astral projecting,
sex, and black magic.

Nothing could join them,
except maybe one thing,
just maybe…
something to anchor their spirits….
They had a baby.

But to give birth to a baby
they needed a crane.
the umbilical cord
was in the form of a chain.

I t was ugly and gloomy,
and as hard as a kettle.
It had no pink skin,
just heavy gray metal.

The baby that was meant to bring them together,
just shrouded them both
in a cloud of foul weather.

So Walker took off
to play with the band.
And from that day on,
he stayed mainly on land.

And she was alone
with her gray baby anchor,
who got so oppressive
that eventually sank her.

As she went to the bottom,
not fulfilling her wish,
it was her, and her baby …
and a few scattered fish.

Vibrating bouffons

In ultimele 2 saptamani am bagat 3 carti una dupa alta, with less than satisfying results:

Mic dictionar pentru indragostiti-Xiaolu Guo Despite what it says in the presentation, nu-i amuzant, nici inteligent, nici macar dragut. M-a plictisit de moarte.

Filosofia Pentru Bufoni-Pedro Gonzalez Calero Merge, dar “Platon si ornitorincul” e net superioara.

How to talk to anyone-Leil Lowndes Mmm, ezit sa spun asta dar e o carte chiar ok, cu niste tips&tricks chiar decente despre networking&socializare. Normal, 60% e junk pe care nu o sa-l folosesti veci. Dar restul de 40% sunt niste trucuri, sfaturi, how to’s utile, as zice eu.

Cred ca mi-e dor sa citesc o carte de Pratchett. :)

In ultima luna am vazut fix 1 film (True Blood nu se pune pentru ca am vazut doar primele 2 episoade), luat dupa 4 zile de rugat ca acel 1 seed sa apara on-line. It’s called Vibrator. Made after a book.  Here are the best parts of it:

Iar acum ma familiarizez cu Rava ca vreau sa merg sambata sa-i vad in pub.  Si-mi iau si boots in picioare, God damn it!! :D

Platon si ornitorincul intra intr-un bar

“Dimitri: Ceva ma tot framanta in ultima vreme, Tasso.

Tasso: Ce anume?

Dimitri: Ce sens are totul?

Tasso: Care tot?

Dimitri: Pai, stii tu, viata, moartea, dragostea…toata sarmaua umpluta.

Tasso: Ce te face sa crezi ca ar avea vreun sens?

Dimitri: Trebuie sa aiba. Altfel viata ar fi…

Tasso: Cum?

Dimitri: Am nevoie sa beau ceva.”

Ar fi sunat mai bine in engleza, nu? Oh well, cam asa incepe “Platon si ornitorincul”, carte pe care, dupa o luna extrem de seaca, am ajuns sa o devorez intr-o noapte. 

Deosebit de usoara pentru un “mic tratat de filosdotica”. Poate pentru ca 85% din continut sunt glume/anecdote utilizate pentru a ilustra diverse concepte. Nu ca m-as plange, it made the read quite enjoyable.  :lol:

So, cu ce raman dupa? Hmm, except the good time I had si unele glume pe care chiar le-am retinut, ramane si notiunea de koan (ex: care este sunetul facut de o singura mana care aplauda?) si exemple care se incadreaza in paradoxul lui Russell (Adevarat sau fals: “Fraza aceasta este falsa”./ Daca un om incearca sa rateze si reuseste, ce face de fapt?).

De vazut in special capitolul 5- Filosofia religiei. It steps on everyone’s toes. Iata un scurt fragment:

“Agnosticul e o persoana care crede ca existenta lui Dumnezeu nu poate fi demonstrata pe baza dovezilor acéptate in mod obsinuit, dar care nu neaga posibilitatea ca El sa existe. Prin urmare, se afla cu un pas inaintea ateistului care considera cazul impotriva lui Dumnezeu deja inchis. Daca se intampla sa le iasa in fata un rug sau tufis in flacari care le spune “Eu sunt Cel ce sunt” agnosticul va  incepe sa caute casetofonul ascuns pe undeva , dar ateistul va radica din umeri si isi va pune de un gratar.”

PS: A aparut si “Aristotel si furnicarul merg la Washigton”. Oh goodie, politics. :D

Iar cumpar carti

Carti bune si carti proaste, romane de sute de pagini sau fituici pe care le-as termina in 2 ore, mari si mici, cu o coperta cartonata si fina la atingere sau paperbacks trecute deja prin zeci de maini.

Si urasc Carturesti.  -_- Bine, de fapt iubesc Carturesti, sunt superbi si as putea sta acolo cu orele, just browsing books and smelling tea.  De fiecare data cand intru acolo gasesc ceva care imi place.

Azi am intrat sa cumpar Opium. O vazusem in week-end la Cosmic Audrey. Si ratacind ca buimaca pe net, fara ochelari, am crezut initial ca scrisul de pe coperta e de fapt o dedicatie pentru ea. Apoi m-am lamurit dar imi place in continuare conceptul. Vreau sa cumpar o carte pe care stiu ca o vrea cineva si sa ascund un mesaj intre pagini. Scris de mana, eventual cu un stilou. I know it would mean the world to me.

 Dar divaghez.  Am iesit de acolo, half an hour later cu 3 volume in plasa, in loc de 1. Sa speram ca imi vor tine de foame in urmatoarea luna.  :D

  

Cartea lunii aprilie: O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii

Mai si citim, n’est ce pas? Planuisem sa pun mana pe cartea asta de ceva timp. Un roman scris din punctul de vedere al unui copil bolnav de autism. Seemed quite interesting. Si o buna bucata de vreme si e. Ii citesti gandurile. Ii inveti maniile. Fara mancare galbena sau maro. Fara atingeri. 4 masini rosii vazute la rand intr-o zi-va fi o zi buna. 4 masini galbene-o zi neagra. Matematica calmeaza. Il urmaresti facand pe detectivul si scriind chiar cartea pe care o citesti. Din pacate, dupa un inceput in forta, totul incepe sa fie scremut si taraganat iar sfarsitul e un fasait de-abia perceptibil, de o banalitate inspaimantatoare. But then again, some might like it.
2 citate care mi-au placut prin simplitatea lor:

“Dar nu ma simt trist din cauza asta. Fiindca mama a murit. Si pentru ca D-l Shears nu mai e prin preajma. Deci ar insemna sa fiu trist din cauza a ceva care nu e real si nu exista. Iar asta ar fi o prostie.”

“-Christopher, intelegi ca te iubesc?
Iar eu i-am spus “Da” pentru ca a iubi pe cineva inseamna sa-l ajuti cand are probleme, sa ai grija de el, sa-i spui adevarul.” :)

Cartea lunii martie: Dragostea dureaza 3 ani

Si pentru ca sunt precoce, am terminat deja de citit o carte luna asta. Pentru ca tot de tema asta dau (dragostea dureaza fix 3 ani si o,0 secunde) mare mi-a fost supriza sa dau de o carte cu acelasi nume pe rafturile din Carturesti. Rasfoit, placut, luat. Terminat de citit in 2 zile (nou record pentru mine).

Daca nu m-as fi uitat cu atentie cine e autorul as fi crezut ca e scrisa de un britanic.  Are vena aia de sarcasm si de ironie care imi place mie la nebunie. Here’s proof:

“In primul an spui: “daca ma parasesti MA OMOR”, in al doilea an spui “daca ma parasesti o sa sufar, dar o sa imi treaca”, iar in al treilea an spui “daca ma parasesti desfac o sticla de sampanie”.”

Oare asa sa fie? In unele cazuri da, chiar mai repede de atat. Dar in cazul cartii, just read it and find out. Merita. :D