Random thought #39

Exista oameni cu care mori de nerabdare sa dicuti. You hang around them and you can reach the edge of obsession.

Exista oameni alaturi de care stii ca te-ai simti bine si ai avea o conversatie cat se poate de interesanta, dar pe care, totusi, ii eviti. Nu ai timp sa te asezi, sa asculti si sa discuti cu ei.

Exista oameni care au 3 povesti de spus, pe care le-ai auzit deja de 10 ori si care se vor repeta la fiecare iesire. And you don’t know how to tell them to stop. So you get bored and fall out of touch.

Exista oameni ale caror abilitati de conversatie lipsesc cu desavarsire. That doesn’t make them less inteligent, it’s just who they are.

Exista oameni care par incredibil de frumosi de la distanta. And when you get closer and blow off the glitter you see that there’s no substance underneath.

Si apoi sunt cei care fac ceva nou si interesant aproape zilnic, nu doar vorbesc despre asta in baruri. And that’s where I wanna be.

Gand inspirat intr-o anumita masura de oamenii de aici.  Sound familiar?

Lyonesse

Caut muzica din nou. Ceva care sa ma miste, un marching music care sa te motiveze sa incepi ziua. O discutie intre 2 parteneri. In versuri. Pe muzica. I can’t really imagine something more beautiful. Ma uit la indie music, in teorie nepoluati de spiritul comercial*, adun sute de piese si ascult. Si sunt dezamagita de cat de uniform suna. De la Cigarettes incoace,  singura chestie  interesanta si care ma binedispune e New Pornographers-Myriad Harbour. Si un cover destul de reusit al trupei Keane la Under pressure.  Dar un cover e tot un cover.

Si asa ma intorc la ceea ce cunosc. Ever wondered what the soundtrack would be when you get run over by a train? Nici eu, dar apoi am auzit piesa urmatoare si am stiu ca asta e. Hit play.

 

*Nu vreau sa fiu ipocrita. Asa cum prietena Creatrix isi doreste sa mearga ca Lady Gaga, si eu vreau sa vad un concert Pussycat Dolls (bine, mai mult din considerente estetice si de showmanship decat muzicale, dar tot as plati  sa le vad pe fetele alea).

3 surori

Acum vreo luna am inceput abordarea teatrului cu o piesa, cred eu, clasica. 3 surori-Cehov. Mod de relativa starnire a interesului: spectacolul asta a castigat 2 premii Uniter-cel mai bun spectacol si cel mai bun regizor (cu ocazia asta aflu si eu, inculta, cine e Tompa Gabor).

Downside: e la Teatrul Maghiar. In maghiara, ca sa lasam lucrurile cat se poate de clare. Limba pe care eu nu o vorbesc (cele cateva injuraturi cunoscute se exclud). Partea buna e ca este tradusa. Un mic ecran, deasupra scenei asigura sub (sus?) titrarea. Pont pe viitor: vaneaza locurile de la balcon, it’s easier on the neck. Another downside: aparatul folosit pentru proiectia traducerii se strica, la 10 minute de la inceputul piesei. Dar oamenii sunt draguti si ne schimba noua, romanilor (m-am simtit minoritate in punctul asta ), biletele. Pentru saptamana urmatoare.

Take two:  Acelasi loc, aceiasi ora. Oameni la costum, eleganti, cu nevestele la brat, veniti aici sa vada marele eveniment. Pe langa ei multi tineri. Si…eu, molfaind bomboane cu vodka.

Pe scurt despre subiect: 3 surori (plus un frate), intr-un orasel de provincie din Rusia viseaza sa se reintoarca la Moscova. Piesa urmareste vietile lor timp de cativa ani si relatiile care se dezvolta cu soldatii din garnizoana. It’s…dramatic and boring. Insa e un tur de forta in ceea ce priveste teatrul modern.

Observ:

• cum pot luminile sa schimbe solidul in transparent (primele 5 minute sunt elocvente, cand in spatele unui tablou ajungem sa vedem cele 3 surori privind sala. Iar apoi cand lumina este proiectata pe gigantica perdea ce acopera jumate de scena, in spatele ei apare un cor de soldati rusi).
• Cum se traduce o descriere din 1900 in realitatea lui 2009. Natasha, prezentata ca imbracandu-se intotdeauna nepotrivit apare cu o gentuta luata din piata, plina cu paiete, pantaloni scurti de un verde crud si o camasa in carouri. Mai tarziu, o vedem si intr-un trening roz fucsia, plimbandu-si copilul pe scena.
• Si cum plecarea soldatilor ii arata pe acestia pendaland pe biciclete fixate de scena, cu aripi albe pe spate.

Pentru detalii, poze, reprezentatii, un click aici.

Eleganta ariciului

Sau “L’Élégance du hérisson”. Singura carte citita in ultimii 2 ani pe care o calific drept absolut incantatoare. Iata de ce:

“Doamna Michel are eleganta ariciului: pe dinafara e plina de tepi, o adevarata fortareata, dar am senzatia ca pe dinauntru este la fel de rafinata ca si aricii, care sunt niste fapturi in mod inselator indolente, cumplit de singuratice si teribil de elegante.”

I can relate to that. Nu e hollywoodiana, decat in conceptia ca “France is the new Hollywood”. Insa te prinde, te inmoaie, te face sa te gandesti un pic si, mai ales, fara a stii sti exact cum, te face sa te simti bine cu tine insuti. Cred ca la asta facea referire micul fragment de recenzie de pe coperta din spate care spune ca un cabinet de psihoterapie din Paris recomandata citirea cartii in loc de Prozac. Si pe care cred ca multa lume nu l-a inteles. De citit si pastrat pentru heart warming moments.

PS: Madame Michel si eu impartim o obsesie pentru gramatica. Urmatoarea persoana care scrie “sa vi” va face cunostiinta cunostinta cu my dark side.

Noaptea Walpurgiei

Joi seara-seara de teatru. Noaptea Walpurgiei. Nici cea mai mica idee despre subiectul piesei, desi lista personajelor da vag de inteles cam pe cine te poti astepta sa vezi pe scena.

In fata intrarii plin de lume. Pe un platou destul de generos, toata lumea e stransa in fata unei usi relativ mici. Nu intra dar nici nu se dau dusi de acolo. Nu prea inteleg de ce.

-Nu va suparati, ce se vinde?

-Teatru, ba! Cultura!

10 minute mai tarziu, ajungem in sala mica a teatrului, unde deja se aude “coloana sonora” a piesei: o combinatie de static (white noise) si tipete la o tonalitate foarte inalta. Inca mai intra lume in sala cand personajele deschid curioase usile unei nise si ne privesc. Si ii privim. De fiecare data altii. O tipa catatonica legata toata piesa de o targa. Un bolnav care mananca tot ce ii cade in mana, si ajunge sa fie amenintat cu disectia daca nu da afara piesele de table si sah. Un altul care, facand deja troc pe Insulele Curile contra vodka, e acuzat ca vrea acum sa vanda baletul rusesc. De fapt, asa incepe totul, cu judecarea lui de seful celorlalti (ati ghicit) “rezidenti” ai spitalului de boli mintale.

Urmeaza aproape doua ore de zgomot, dialoguri uneori fara inteles, alteori fara sens pentru ca esti concentrat pe deplin la jocul scenic, momente amuzante, aberante, doctori la fel de stricati si pierduti ca cei pe care ii “trateaza”. Ocazional, cate o melodie vesela si latino inlocuieste tipetele si da un oarecare sentiment de normalitate. Nu pentru mult timp insa.

Cred ca momentul meu preferat, asistand la piesa asta, a fost cand o tanti la vreo 60 de ani s-a ridicat foarte revoltata si a iesit din sala fiindca pe scena era un barbat gol. Dupa aceea si fata ei. Dupa acea si prietenul fetei cu un aer de “nu vreau sa merg, dar nah, familie -_-”. In timp ce eu gandeam doar “what a beautiful piece of human architecture”. Dar am chicotit vazand ca se poate face ceva care sa-i scandalizeze pana si pe romanii cei blazati si sa-i scoata afara din sala.

And of course, actorii primind aplauze la sfarsitul piesei. Minute in sir, noi in picioare, ei cu respiratia intretaiata dupa ce au dat atat de mult. Confucking grats boys and girls, you damn well deserve them.

Impresia lasata de Noaptea Walpurgiei e cea a unui spectacol ingenios, deranjant, nou (pentru mine), socant. Deci merita. Nu cred ca va spune cineva “mi-a placut” insa daca o excelenta portretizare a nebuniei va intereseaza, gasiti mai multe detalii (si poze!) aici.

Anii ‘80

Pentru ca e 1 noiembrie si luna asta implinesc o varsta destul de “rotunda”, si pentru ca reclama asta a ajuns sa ma obsedeze, am inceput sa fac o lista cu toate lucrurile grozave despre anii ’80 (in afara de faptul ca atunci m-am nascut eu ). Lucruri de care ne amintim, care ne-au definit copilaria si care o sa ne faca intr-o zi sa incepem o conversatie cu “pe vremea mea”.  Here we go:

• Pe vremea mea, distractie  era considerat Cubul Rubik. It was hate at first sight.
• Anii ‘80 au insemnat the birth point pentru o multime de filme pe care aveam sa le vad mult mai tarziu, cu toate continuarile de rigoare: Friday the 13^th, Indiana Jones, Rambo, Back to the Future (The DeLorean rules!), Lethal weapon. Din pacate se termina M.A.S.H.
• Vedeam pentru prima data papusi  Cabbage Patch Kids. Oh, the humanity, cum vroiam si eu una!
• Atunci au aparut si primele jucarii Transformers, costau o avere.

• Big hair (n-am prins, eram tunsa cu regularitate ca un baietel) si blugi rupti (nu pentru varsta mea)
• In schimb am savurat din plin perioada blugilor adusi din Turcia, pe sub mana
• Neon clothing si awesome music. GTA Vice City e cel mai bun exemplu de joc care se desfasoara in the 80s. Click play pentru soundtrack-ul postului.

• Telefoanele celulare aratau ca niste caramizi.  Asta la ei. La noi, bineinteles ca singurele telefoane aratau asa.
• Columbo. In perioada aia ni se parea cel mai inteligent om de pe planeta.

• Apareau Pac Man, Space Invaders, Tetris. La noi era Brick Game, luat din piata de la “rusi”.

• Daruri pretioase de Craciun sub forma de portocale si banane. Miros de instalatie de lumini, mereu arsa.
• Gradinita. Zero probleme.
• Robotei din pachete de tigari
• VHS. O seara la film insemna si mers acasa la un prieten care avea un video player si vazut casete inregistrate
• Filme dublate de Irina Nistor.  Bucuria copilului care inca nu stia  sa citeasca.
• Zapada suficienta si la oras, astfel incat sa faci un om de zapada serios.
• 20 de minute de desene animate seara. Fara Internet, fara TV color. The simple life.
• TOMANAP. Prima data ca aflu numele acestui joc. Tari, orase, munti, ape, nume, animale, plante. Toate incepand cu aceiasi litera.
• Avioane, imposibil sa nu stiti jocul.

• Guma de mestecat in forma de tigara
• Banuti de ciocolata. Ciocolata in forma rotunda si cu ambalaj de Scufita Rosie. Eh, remember?
• Batoane cu lapte si cacao (si acum mai sunt), un fel de ciocolata de casa (da, is obsedata ).
• Guma Turbo cu surprize (asta cred ca era la limita intre ’80-’90)
• Jocuri de copii: Sotron, Elastic (oho, o adevarata arta a saritului intr-un spatiu de maxim 20 de cm. Spre deosebire de Limbo, aici era cu atat mai greu cu cat se ridica elasticul-la glezne, la genunchi, la solduri…), Lapte gros (ok, asta era destul de dureros), Ratele si vanatorii, Telefonul fara fir si altele, mai mult sau mai putin letale.

• Inghetata de fistic de la Napolact. Arata ca un pachet de unt.
• Sticle de lapte si sana
• Sifon
• Tip top minitop. Megastarul copiilor. Iar ma inseala memoria, daca era la sfarsit de ani ’80 sau inceput de ’90 dar il include si pe asta aici.

• Cutii de chibrituri, de obicei ilustrate cu fluturi
• Revista Cutezatorii. Ocazional, un numar ratacit din Pif et Hercule.
• Diapozitive si diafilme ( apropos, joi pe langa un ceai fierbinte poti savura si un spectacol cu diafilme. Hooray Ceainaria La Port).
• Apolodor pinguinul calator. The most awesome children’s book.
• Discuri de vinil cu muzica si povesti. I-au scutit de ai mei de la a inventa ceva nou in fiecare seara.

Daca mai aveti, bagati mare. I’d be happy to hear them.

Ghidul nefumatorului la fumat

La frumoasa varsta de (inca) 24 de ani, am avut geniala idee de a incerca sa fumez. De a face ceva cu mainile cand sunt intr-un bar in afara de  a gesticula (is curioasa de intrepretari aici). De a avea un punct de inceput la aproape orice fel de socializare. Si de a incerca sa fac rotocoale de fum cu buzele.

Prima incercare a fost pe la 3 ani. Tigara Carpati a bunicii. Mi-am tusit si ochii din cap. Cred ca asta era si scopul. “See, it’s bad for you, now go away”. A 2-a incercare, pe la 5-6 ani. Pipa unchiului. Fara tutun in ea dar cu acelasi efect. Si acum a 3-a. In  fata la standul de tigari din mall, ca un copil in magazinul cu bomboane. All the pretty colours and all the pretty packages. Pretty, expensive packages! Vicii. Bad. Spank me baby one more time!

“As vrea…un pachet de Marlboro”

“De care?”

Newbie answer: “Umm…cel alb, pe care il aveti in fata. 8,2 lei”.

“Filter Plus Extra?”

“Da, ala.”

Who the fuck comes up with these names? Scurte, lungi, mentolate, filter, extra, plus, minus. ..wtf? Turns out ca alesul tigarilor e o arta, bazata pe continutul de gudron, nicotina and something else I don’t really remember right now. Turns out ca am ales cele mai slabe tigari facute vreodata de man kind, in afara de cele din paie. Fix genul de tinut in mana intr-un bar si cu efect aproape 0.  Yaay?

Efecte obtinute dupa 2 tigari (got bored and quit after 2):

• getting high-fail. Must try something else.
• smoking while drinking wine and having a bubble bath-check
• stinking up the place- double check
• tigara de dupa- pending
• liking it-not really

Mi s-a spus ca foarte putine persoane devin dependente de tigari daca se apuca de fumat dupa 20 de ani.  Mi s-a explicat si cum se tine tigara pe buze, nu tot filtrul in gura, si cum trebuie sa tragi fumul in plamani, nu doar in gura, fiindca e mult mai probabil sa faci cancer la gat decat la plamani. So yeah, subiectele de discutii in timp ce fumezi sunt cum nu se poate mai dragute, relaxante si comforting.

Concluzii:

• I can smoke  a cigarette without chocking.
• Sunt curioasa de un trabuc. Oricum, nu mai mult de unul.
• Probabil pachetul ala de tigari cumparat o sa-l tin drept amintire.
• All my smoking friends wanted to slap me. Whaaaaaat?

PS: Real life versus as seen on TV. Parcarea subterana a mall-ului, iarna, cand iti iei turturii de pe haine cu lopata, nu e exact Marlboro country.

PS 2: Intr-o vreme am fost foarte interesata de filmul asta.

Random thought #38

Azi mama cosea o bluza. Trecerea timpului era reprezentata de o mica gaura ivita la cusaturi. Se tine destul de bine dupa 6 ani, zic eu. Ma uit putin mai bine la ea. Neagra. Mulata. Cu literele CD brodate aproape de gat. Ar putea fi initialele mele dar, de fapt, e doar o referire ieftina la Christian Dior. Si cu toate astea, bluza asta o purtam cand cineva (outside the family) mi-a spus pentru prima data “esti frumoasa”. Se intampla intr-un McDonald’s. Always the romantic.

PS: Azi e prima zi cand postarea mea despre Fallout 3 o intrece pe cea despre Roisin Murphy. Hell yeah, am inceput s-o detest pe femeia asta just based on all the searches.

Hedgehog in the fog

In fiecare seara ariciul se intalneste cu prietenul lui, ursul, pentru a bea ceai facut in samovar si a numara stelele impreuna. Intr-o zi, ariciul se hotaraste sa aduca cu el si gem de zmeura. Pe drumul care trece prin padure insa, vede un cal alb, stand in mijlocul cetii. Ariciul se gandeste: “daca calul ar adormi in ceata, oare s-ar ineca?”. Take a look and see what happens.

“…because… if not you, who else would count the stars?”

iPod trouble

My iPod is acting up. Il pun la incarcat, ca de obicei, si cand ies din casa si dau sa ascult ceva: surprise! Nu mai am muzica pe el.  Initial am crezut ca datorita noului OS, synch (got knows Apple loves to synch stuff even when you don’t want/need it-_-), etc. Si zic ok, starting over, new music, new stuff. Suprise again! Toata muzica e acolo, winamp sau orice alt player o recunoaste perfect. Daca il scot de la incarcat insa, again nu am nimic. And that kinda defies the whole purpose of mobility.  Any ideas on how to fix this?